Munca, ambiția și spiritul de echipă au dus handbalistele noastre pe culmile succesului! An de an, ele au demonstrat că perseverența dă roade, iar rezultatele vorbesc de la sine. Dacă în 2023 echipa noastră obținea locul III pe sector, iar în 2024 urca pe locul al II-lea, anul acesta fetele noastre au reușit o performanță extraordinară: locul I pe sectorul 6 și locul I în cadrul meciului pe Municipiul București!
Această reușită le-a asigurat calificarea la faza NAȚIONALĂ, care se va desfășura în luna mai, la Satu Mare. Este o realizare remarcabilă, rodul unei pregătiri intense, al efortului susținut și al pasiunii pentru acest sport.
Felicitări fetelor și doamnei profesor Ramona Iordan pentru această performanță extraordinară! Suntem mândri de voi și vă ținem pumnii pentru faza națională!


